Est News

Vești bune de pe șantiere! Sectorul construcțiilor se relansează, dar amenințările rămân

Sectorul construcțiilor de la nivel local începe să își revină. În luna octombrie 2021, autorizaţiile de construire pentru clădiri rezidenţiale au fost în număr de 61, ceea ce indică o creștere cu 15,0%, faţă de luna octombrie 2020 (53 autorizaţii).

Potrivit datelor Direcției Județene de Statistică Vaslui, indicatorul locuinţe terminate a înregistrat o creștere ușoară pe total (104 în trim. III 2021 faţă de 100 în trim. III 2020). Pe medii, situaţia se prezintă astfel: 47 locuinţe în trim. III 2021, în urban şi 56 în perioada similară din anul 2020, respectiv 57 locuinţe în trim. III 2021, în rural şi 44 de locuinţe în perioada similară din anul 2020.

În acest context economic, patronatul din județul Vaslui anunță că firmele care activează în zona construcțiilor vor avea mult de suferit, dacă vor fi introduse noi măsuri fiscale în acest domeniu. Este vorba despre o modificare a bazei de impozitare a construcțiilor, ceea ce va duce la creșterea impozitelor în sectorul construcțiilor.

„Un astfel de impozit ar duce la destrămarea completă a ceea ce a mai rămas din societățile comerciale cu profil în construcții, de care este atâta nevoie. Discutăm în aceste zile despre PNRR, când noi distrugem sfera construcțiilor. Unde este strategia de dezvoltare economică pe care o cerem de atâta timp?!”, a spus Ovidiu Copacinschi, președintele Asociației Patronale a Întreprinderilor Mici și Mijlocii Vaslui.

(Dănuț CIOBANU)

 

Exit mobile version