Specialiștii vin cu vești bune. Vaccinul dezvoltat de Moderna împotriva variantei Omicron a noului coronavirus va intra în etapa testelor clinice în următoarele săptămâni, iar specialiştii companiei se aşteaptă să poată să transmită viitoarele date medicale autorităţilor cu rol de reglementare în luna martie, a anunţat luni CEO-ul grupului american, Stephan Bancel, citat de Reuters, preluat de Agerpres.
„Vaccinul este finalizat în această perioadă… ar trebui să intre în testele clinice în săptămânile următoare. Sperăm ca în luna martie să avem datele necesare pentru a le transmite autorităţilor cu rol de reglementare, pentru a pune la punct următorii paşi”, a declarat Stephane Bancel într-o conferinţă organizată în format virtual în marja Forumului Economic Mondial de la Davos.
Moderna dezvoltă, de asemenea, un vaccin monodoză care combină doza „booster” a vaccinului său anti-COVID-19 cu vaccinul său experimental împotriva gripei.
Potrivit declaraţiilor făcute de Stephan Bancel, în cel mai bun scenariu, vaccinul combinat COVID-antigripal ar putea deveni disponibil în toamna anului 2023, cel puţin în anumite ţări.
„Obiectivul nostru este să putem să avem un singur ‘booster’ anual, pentru a nu ne confrunta cu acele probleme legate de acceptabilitate din partea oamenilor care nu vor să facă două-trei vaccinuri în fiecare iarnă”, a declarat CEO-ul companiei Moderna.
Multe ţări oferă doza a treia a unor vaccinuri anti-COVID-19 pentru cetăţenii lor, în special pentru indivizii în vârstă şi pentru cei cu imunitate deficitară, în timp ce Israelul a început deja să administreze şi doza a patra.
La începutul lunii ianuarie, CEO-ul Moderna a spus că oamenii ar putea avea nevoie de a patra doză de vaccin în toamna anului 2022, pe măsură ce eficacitatea dozelor „booster” împotriva COVID-19 va începe cel mai probabil să scadă pe parcursul lunilor viitoare.
Totuşi, campaniile de vaccinare cu doze „booster” au fost privite cu scepticism din partea unor experţi, care nu ştiu dacă – şi nici cât de răspândită la nivelul populaţiei – ar trebui să devină vaccinarea cu aceste doze. Opinia este împărtăşită şi de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), care a exprimat dubii legate de nevoia administrării celei de-a patra doze.
La aceeaşi conferinţă de luni, principalul expert american în boli infecţioase, Anthony Fauci, a spus că nu există dovezi conform cărora vaccinarea repetată cu doze „booster” ar putea să suprasolicite sistemul imunitar.
Anthony Fauci a mai spus că obiectivul principal ar trebui să fie acela de a obţine o doză „booster” care să inducă o reacţie imunitară împotriva mai multor variante potenţiale ale noului coronavirus.