Est News

UNICEF a livrat materiale de protecție personală împotriva COVID-19 Centru de Servicii Comunitare Integrate din Brașov

Reprezentantul UNICEF în România, Pieter Bult, s-a întâlnit marți cu echipa de profesioniști a noului Centru de Servicii Comunitare Integrate din Brașov, înființat în cadrul inițiativei UNICEF România pentru fiecare copil, finanțată de Granturi SEE & Norvegiene 2014-2021 prin intermediul Programului Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor, administrat de Fondul Roman de Dezvoltare Sociala – FRDS.
UNICEF a livrat cu această ocazie și materiale de protecție personală împotriva COVID-19 – măști, mănuși de unică folosință și halate de unică folosință, ca parte a unei acțiuni începute în decembrie 2021, atunci când patru spitale din Capitală au primit mii de echipamente de protecție. Alte astfel de materiale vor ajunge în curând la Bacău, Moinești, Colonești, Corbasca și Buhuși, valoarea totală a livrărilor din ultimele săptămâni fiind de 273.000 de dolari.
Echipa UNICEF s-a întâlnit de asemenea și cu reprezentanții comunității de romi din cartierul brașovean Bartolomeu, ai căror membri sunt beneficiarii direcți ai serviciilor specializate – medicale, sociale, de consiliere psihologică, kineto-terapie sau logopedie – furnizate gratuit în cadrul Centrului.
Află mai multe despre proiectul „România pentru fiecare copil” – https://www.unicef.org/…/ro/romania-pentru-fiecare-copil. 
Exit mobile version