Astăzi, Ministerul Sănătății a publicat harta interactivă a centrelor de evaluare a pacienților cu COVID. 174 de centre funcționează în prezent în toată țara și, potrivit Ministerului Sănătății, harta se actualizează pe măsura operaționalizării centrelor de evaluare.
Harta centrelor de evaluare poate fi consultată aici.
Ministerul Sănătății a anunțat, săptămâna trecută, că în centrele de evaluare COVID va putea merge orice persoană care are test pozitiv, pentru evaluarea stării de sănătate și pentru a primi tratament antiviral gratuit.
„Serviciile medicale acordate în centrele de evaluare ambulatorie pentru persoanele infectate cu SARS-Cov-2 vor fi decontate de către casele de asigurări de sănătate. Bolnavii infectați cu virusul SARS-Cov-2 se vor putea prezenta în aceste centre fără bilet de trimitere, pe baza confirmării infecției printr-un test antigen rapid sau test NAAT/RT-PCR, pentru evaluarea stării de sănătate și pentru a primi tratament antiviral gratuit, în regim de spitalizare de zi, indiferent de statutul de asigurat”, se arată într-un comunicat al ministerului.