Est News

Spații comerciale din Cetatea Oradea au fost scoase la licitație

Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR), care administrează fortăreaţa Oradea, reabilitată în urmă cu cinci ani cu bani europeni, va scoate la licitaţie mai multe spaţii comerciale, cu precădere pentru afaceri din domeniul HoReCa, relatează Bihoreanul.

Finanţarea nerambursabilă acordată de Uniunea Europeană, în valoare de 87 milioane de lei, a fost dată cu condiția ca timp de cinci ani după finalizarea proiectului, spațiile să nu poată fi folosite în scop comercial, astfel că multe au rămas pustii.

Între timp, interdicţia a expirat, iar acum închirierea lor poate fi scoasă la licitaţie. La finalul anului trecut, Consiliul Local a aprobat un nou regulament pentru Cetate, ce stabileşte destinaţia fiecărei clădiri.

Vor putea funcționa aici spații de birouri, restaurante, cafenele, berării și chiar un hotel.

Clădirea care a adăpostit Statul major al Garnizoanei austriece (corpul D) şi care, în 2016, pentru o scurtă perioadă, a mai fost amenajată ca hotel, va recăpăta această destinaţie. „Va fi un hotel-şcoală. Va funcţiona ca un hotel, dar personalul va fi format din elevi”, explică city-managerul Mihai Jurca, referindu-se la cursanţii Oradea Hospitality Management Academy (OHMA), o şcoală de ospitalitate deschisă în 2020, sub licenţa celebrei École hôtelière de Lausanne.

Traficul auto e interzis în cetate, la fel și circulația pe biciclete și trotinete.

Exit mobile version