Est News

Drumuri județene versus drumuri comunale! Primarii nu au primit bani mai mulți pentru întreținerea infrastructurii

de Dănuț CIOBANU 

Opoziția din CJ Vaslui a solicitat ca cele 81 de UAT-uri din județ să primească câte 50.000 de lei pentru întreținerea drumurilor, în loc de 25.000 de lei cât s-a propus inițial. Banii pentru o astfel de majorare urmau să provină din alocarea totală făcute pentru CJ Vaslui, care se ridica la suma de  13.847.000 lei. Liberalii au spus că au convertit în balast suma alocată și cei 25.000 de lei sunt doar o „închipuire de sumă”.

Liberalii și-au susținut amendamentul în cadrul ședinței Consiliului Județean (CJ) Vaslui, precizând că sumele acordate sunt foarte mici pentru întreținerea drumurilor comunale și sătești și primarii au nevoie de sume mai mari.

„Vă propunem prin acest amendament să revenim la o cutumă și să dăm fiecărui UAT 50.000 de lei pentru întreținerea drumurilor. Ne-am documentat și am văzut în strategia de dezvotare a județului Vaslui că în județ avem 390 kilometri de drumuri naționale, 942 kilometri de drumuri județene și 873 kilometri de drumuri comunale, străzi și ulițe. Între drumurile județene și comunale există aproape un raport de egalitate. Prin alocarea propusă de dumneavoastră ar însemna un dezechilibru foarte mare între cele două categorii de drumuri. De aceea propunerea noastră este rezonabilă să dublăm suma pentru UAT-uri. Trebuie să facem ceva și pentru ei! Am văzut cum își duc oamenii morții pe drumurile sătești”, a spus Gheorghe Viziteu, consilier județean PNL.

Ciprian Trifan, vicepreședintele CJ Vaslui, a spus că drumurile județene trec prin localități și, astfel, sunt preluate o parte din drumurile comunale.

„Orice lucrarea la drumurile județene multiplică beneficiile pentru UAT-uri, în ceea ce privește transportul civilizat”, a punctat Trifan.

Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui, a adăugat că atunci când vine vorba de întreținerea drumurilor județene și comunale nu se poate vorbi de culoare politică, iar pentru modernizarea și întrețierea drumurilor județene asfaltate este nevoie de sume mari.

„Anul trecut am reușit să turnăm un covor asfaltic pe drumul județean care merge la Oșești, am intrat și la Buda și la localitățile învecinate. Avem nevoie ca drumurile județene să fie modernizate, pentru că oamenii se deplasează din rural în urban cu mașinile și e o nevoie presantă. Modernizarea drumurilor comunale și sătești e sprijinită de noi”, a spus Dumitru Buzatu.

Supus la vot, amendamentul propus de PNL a fost respins. Astfel, pentru anul 2022, TVA-ul pentru finanțarea cheltuielilor privind

drumurile județene și comunale se propune a se repartiza în mod egal tuturor comunităților locale. Este vorba despre câte 25 mii lei pentru fiecare UAT, cu excepția CJ-ului care primește suma de 13.847 mii lei (s-au avut în vedere cei aproximativ 1.000 kilometri de drumuri județene și lucrările aferente pentru întreținere, reparații și deszăpezire).

În total, sumele defalcate din TVA pentru finantarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale pe anul 2022 se ridică la 15.872 mii lei.

Exit mobile version