În această dimineață au avut loc mai multe percheziții, la persoane suspectate de profanare de cadavre și morminte în județele Giurgiu și Teleorman, anunță Poliția.
„În această dimineață, polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Giurgiu și Teleorman, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale și Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle efectuează 6 percheziții domiciliare, pe raza de competență a Sectiei de Politie Rurală nr. 8 Roata de Jos, la domiciliile mai multor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de „Profanarea de cadavre sau morminte” și „Furt calificat”, arată sursa citată.
„În cauză, sunt vizate 6 persoane, care în cursul lunilor decembrie 2021 – ianuarie 2022 ar fi patruns în mai multe cavouri din diverse localități de pe raza judetelor Giurgiu și Teleorman, de unde ar fi sustras obiecte și sume de bani”, mai precizează autoritățile.