Planul Naţional Integrat privind Energia şi Clima (PNIESC) al României, adoptat în toamna anului 2021, nu abordează pe scară largă subiectul utilizării biomasei, iar măsurile prevăzute sunt ambigue, consideră specialiştii WWF România.
Conform unui raport de ţară, publicat recent în cadrul proiectului BioScreen, implementat de WWF în România, Bulgaria şi Ungaria, în ţara noastră 3,5 milioane de gospodării folosesc încălzirea cu biomasă, în principal lemn de foc, la care se adaugă şi instituţiile publice (primării, şcoli, spitale etc.), pentru care nu există o statistică. De asemenea, aproximativ 30.000 de gospodării au încălzire din sisteme centralizate care folosesc biomasa, fiind totodată sprijinite prin subvenţii de la stat, printr-o schemă în valoare de 150 de milioane de euro, din care 85% provin din fonduri europene, iar restul de 15% sunt finanţate de la bugetul de stat.
„Este puţin probabil ca programul să ducă la creşterea semnificativă a cererii de biomasă, pe de o parte, deoarece volumul total este mic şi, pe de altă parte, pentru că acoperă şi proiecte bazate pe biogaz şi geotermal, iar acestea din urmă au un potenţial semnificativ în România. Programul s-ar putea să nu prezinte un interes prea mare pentru autorităţile locale, deoarece maxim 20% din fonduri pot fi cheltuite pe reţelele de transport, iar în multe localităţi starea acestora reprezintă principala problemă. Strategiile naţionale nu au în vedere construirea de noi sisteme de transport, astfel încât orice creştere a numărului de gospodării care utilizează termoficarea centralizată va fi rezultatul conectării noilor clădiri la sistemele de termoficare deja existente”, susţine Mihai Constantin, climate & energy policy officer în cadrul WWF România.
Datele organizaţiei de mediu arată că suprafaţa totală împădurită din România este de aproximativ 7 milioane de hectare, iar marea majoritate a pădurilor au vârsta cuprinsă între 40 şi 80 de ani, fiind la nivelul maxim de retenţie a carbonului. „În plus, şi capacitatea de stocare a biomasei vie este în creştere. Astfel, neutralitatea climatică în UE până în 2050 şi inclusiv obiectivul intermediar de reducere netă cu cel puţin 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030, nu mai par aşa greu de atins”, se menţionează într-un comunicat de presă al WWF România, transmis miercuri AGERPRES.
În viziunea specialiştilor, nevoile de încălzire ale gospodăriilor pot fi reduse prin scăderea cererii de energie termică prin încurajarea investiţiilor în eficienţa energetică, cum ar fi: izolarea clădirilor, instalarea de sisteme noi cu randament ridicat sau modernizarea sistemului de încălzire existent.
„În general, Guvernul României nu are un program amplu şi eficient care să stimuleze oamenii să-şi schimbe modul în care îşi încălzesc casele sau să treacă de la un combustibil la altul. Opţiunile propuse, fie nu se adresează familiilor defavorizate, care nu dispun de resursele necesare pentru a accesa un astfel de program, cum este cazul „Casa Verde”, fie nu au primit încă niciun buget („Casa Verde Plus”). În ciuda multor semne alarmante şi îngrijorări deschise, administraţiile guvernamentale responsabile au fost reticente în a rezolva problemele şi tind să ignore în mare parte grijile populaţiei şi ale specialiştilor. Niciunul dintre documentele strategice ale României nu prezintă o direcţie clară cu privire la creşterea sau scăderea consumului de biomasă. Planul Naţional Integrat privind Energia şi Clima (PNIESC) al României, care a fost adoptat în toamna anului 2021, nu abordează pe scară largă subiectul utilizării biomasei, iar măsurile prevăzute sunt ambigue”, avertizează activiştii de mediu.
Aceştia precizează, totodată, că versiunea din 2020 a Strategiei Energetice a României prevedea că, până în 2030, consumul de lemne de foc va fi redus cu aproximativ 20% faţă de 2018, dar acest punct nu mai este în ultima versiune pentru 2020 – 2030, cu perspectiva 2050. „Majoritatea locuinţelor noi, care urmează să fie construite până în 2030, vor adopta gaze naturale pentru încălzire, în detrimentul biomasei şi energiei electrice. Oamenii au nevoie de încălzire, iar autorităţile trebuie să asigure sustenabilitatea şi legalitatea resurselor. Imaginea oferită de actualul raport de ţară nu este tocmai îmbucurătoare, astfel că WWF reiterează nevoia unui dialog care să implice consumatorii, producătorii, administratorii de păduri şi autorităţile competente. În perioada următoare, vom crea mai multe ocazii de dialog între părţile interesate, pentru a discuta oportunităţile, dar şi riscurile utilizării biomasei din lemn, în cadrul proiectelor BioScreen şi BioBalance”, subliniază sursa citată.
Proiectul BioScreen se desfăşoară în perioada septembrie 2020 – august 2022 şi este implementat de birourile WWF din România, Bulgaria şi Ungaria, de Agenţia pentru Energie Plovdiv, şi de Fundaţia pentru Cooperare Politică Regională în Energie şi Infrastructură, Ungaria (Fundaţia REKK), cu sprijinul Ministerului Mediului din Germania, prin programul european Climate Initiative (EUKI).
Proiectul LIFE Bio-Balance se derulează în intervalul iulie 2021 – iunie 2024 şi este finanţat prin mecanismul LIFE Climate Management and Information Program. Acesta va continua activităţile din proiectul BioScreen.
Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări.
sursa: Agerpres.ro