Un tânăr de 20 de ani a fost prins de poliţişti, după cinci zile de la un accident pe care l-a provocat şi în care o femeie de 75 de ani a decedat. Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru trei infracţiuni. El nu avea dreptul de a conduce maşina, având permisul auto suspendat, transmite News.ro.
„La data de 26 ianuarie a.c., în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii Oraşului Făget, au identificat un bărbat, de 20 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui autovehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată, ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei”, transmite IPJ Timiş.
În 21 ianuarie, el a condus o autoutilitară pe DC 114, dinspre localitatea Tomeşti înspre localitatea Brăneşti, iar în localitatea Baloşeşti a accidentat o femeie de 75 de ani, părăsind locul accidentului. Ulterior, femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale însă, după câteva ore, aceasta a decedat.
„Bănuitul a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei şi ucidere din culpă, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, urmând să fie prezentat magistraţilor cu propunere de luarea unei măsuri preventive”, mai transmite IPJ Timiş.