de Dănuț CIOBANU
Pentru autoritățile publice locale din județul Vaslui Programului „Anghel Saligny” este văzut ca principala sursă de finanțare a proiectelor în anul 2022. Atât Consiliul Județean Vaslui, cât și UAT-urile au depus zeci de proiecte și așteaptă cu nerăbdare un răspus de la Ministerul Dezvoltării. În funcție de finanțările câștigate, în comunitățile locale vor fi deschise noi șantiere de construcții.
Consiliul Județean (CJ) Vaslui a depus în total pe Programului Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny” șapte proiecte în valoare de 180 milioane de lei. Este vorba despre două poduri mari de la Albești și Zizinca – Deleni și 50 kilometri de drumuri județene. Drumurile județene nu au mai fost modernizate și se află într-o situație extrem de proastă.
„În funcție de răspunsul pe care îl vom primi pe Programul Anghel Saligny, vom începe lucrul și pe alte drumuri județene. Așteptăm un răspuns pozitiv pentru proiectele depuse noi. Având în vedere fondurile alocate pentru fiecare UAT, sunt toate premisele ca obiectivele să fie finanțate”, a precizat Ciprian Trifan, vicepreședintele CJ Vaslui.
Același răspuns de la Ministerul Dezvoltării îl așteaptă și primarii vasluieni.
”Sperăm ca PNI să devină funcțional, că degeaba am depus proiecte dacă în realitate nu se vede nimic. Să fim chemați la București, să semnăm contractele de finanțare, să dăm drumul la licitații, iar după declararea constructorilor să facem execuția”, a spus Sorin Scutelnicu, primarul comunei Gârceni.
Programului „Anghel Saligny” are un buget alocat pentru următorii șapte ani de 50 miliarde de lei și vizează investiții în dezvoltarea infrastructurii. Programul va funcționa pe modelul PNDL cu câteva diferențe privind depunerea proiectelor, realizarea investițiilor, decontarea cheltuielilor. Ca și categorii de obiective finanțate este vorba despre infrastructura tehnico-edilitară: drumuri, poduri, podețe, variante ocolitoare, apă și canal, infrastructura de distribuție a gazelor naturale, racordul la sistemul de transport al gazelor.
Vasile Țabără, primarul comunei Hoceni, a spus că a depus proiecte noi pentru finanțare pe diferite programe, activitatea care a solicitat o implicarea activă la nivel local. Astfel, au fost depuse două proiecte pe Prrogramul „Anghel Saligny”, pentru asfaltarea a două drumuri pe o lungime de 13 kilometri.
„Pentru anul 2022 avem pregătită o strategie de dezvoltare a comunei, prin care urmărim atingerea unor obiective. Ce depinde de noi am făcut. Am întocmit proiecte și așteptăm finanțarea. Sunt așteptări mari din partea populației. Dacă și din partea guvernanților vom avea o colaborare bună, vom aduce standardele de viață din comună la nivelul celor din zona urbană. Suntem atenți cu dezvoltarea infrastructurii și sperăm să reușim. În acest sens, așteptăm deschidere ministerială pentru a implementa aceste proiecte”, a spus Vasile Țabără.