În anul 2021, în România au fost aproape 1.600 de adopții și este un record pentru ultimii 20 de ani. E rezultatul simplificării procedurilor pentru familiile care înfiază, dar și al stimulentelor financiare.
În schimb, pentru cei 46.000 de copii aflați încă în grija statului, adopția e încă un proces birocratic și prea îndelungat, chiar și cu o creștere anuală de 30%. Aproape trei sferturi dintre copiii aflați în plasament, la asistenți maternali sau în centre, au peste 6 ani. Cu toate acestea, sunt preferați cei mai mici. 70% din copiii adoptați în ultimul an aveau vârste cuprinse între 1 și 6 ani.