De asemenea, 72% dintre respondenți cred că România nu ar trebui să iasă din UE, față de 25% care se declară în favoarea acestei idei. Într-o proporție tot de aproape trei sferturi sunt și românii care speră ca Uniunea să nu se destrame în următorii ani.

Totodată, din sondaj reiese că 63% dintre români cred că țara se dezvoltă mai bine economic în interiorul UE, procent în creștere față de iunie și septembrie 2021. Totuși, 68% dintre respondenți cred că România trebuie să își apere interesele naționale atunci când sunt în dezacord cu regulile Uniunii Europene.

„Chiar și cei care cred că interesul național este prioritar în fața regulilor europene sunt de părere, în proporții covârșitoare, că este totuși în interesul național al țării ca România să rămână membră a Uniunii Europene”, subliniază Strategic Thinking Group, organizația care a comandat sondajul INSCOP.

Referitor la emigrare, 22% dintre respondenți afirmă că ar prefera să trăiască și să muncească în altă țară UE sau în SUA, dacă ar avea posibilitatea, în timp ce doar un sfert preferă să lucreze într-o companie străină care activează în România.

Datele au fost culese în perioada 11-18 ianuarie 2022, în plină criză între Rusia și statele UE și NATO, prin intervievarea a 1.162 de persoane adulte, reprezentativ pe categoriile sociodemografice semnificative (sex, vârstă, ocupație).