Est News

Bustul lui Ştefan cel Mare a fost furat din depozitul unde fusese depozitat

Un bust al domnitorului Ștefan cel Mare, de 1,5 tone greutate, a dispărut din locul unde fusese depozitată, în municipiul Tecuci, în timp ce autorităţile au dezbătut fără succes de aproape 20 de ani un eventual amplasament, anunță Viața Liberă din Galați.

Lucrarea a costat 900 milioane de lei vechi, în urmă cu 20 de ani, și a fost comandată de Primăria Tecuci, dar nu s-a decis locul unde ar urma să fie amplasat.

Săptămâna trecută, angajații primăriei din Tecuci au constatat că bustul lui Ştefan cel Mare a fost furat din depozitul Unității Militare (acum desfiinţată), în care zăcea de ceva timp, după ce a fost mutat dintr-un garaj.

„Cred că infractorii au tăiat-o la fața locului și, cel mai probabil, apoi au topit-o. Nici nu știu dacă furtul a avut loc în mandatul meu”, a declarat primarul Lucian Costin.

Exit mobile version