„Există o pierdere cam de 13-14 milioane de lei. (…) Această companie este subordonată Consiliului. Are o adunare generală, un consiliu de administraţie şi un director. Tot ce au făcut aceste conduceri ale societăţii de transport a fost să aplice legea şi contractele între ea şi diferiţi angajaţi. În momentul acesta s-au constituit comisii de disciplină care analizează ce s-a întâmplat, iar în urma acestor comisii de disciplină o să vedem inclusiv oameni cărora li se va desface contractul de muncă, pentru că realmente nu au respectat ceea ce scrie în el”, a spus Nicuşor Dan, pentru B1Tv.
Pe de altă parte, el a precizat că ar trebui avut în vedere cine sunt „cei care au incitat” la acţiunea ilegală de protest.
„Ani de zile această societate a fost condusă practic de sindicat. Am vorbit cu oameni care mi-au spus: Nu intrai în sindicat, primeai turele cele mai grele sau stăteai sau nu ţi se repara maşina. Şi în sfârşit există o încercare de a organiza această societate de transport public în mod profesionist, pe bază de principii de management. Şi de aici a venit această solicitare care părea absurdă, de demitere a directorului general”, a spus Nicuşor Dan.
Edilul-şef a mai precizat că situaţia STB a fost „stabilizată”, în condiţiile în care la începutul mandatului său societatea avea datorii de 1,2 miliarde lei. Totodată, el a precizat că STB va fi reformată.
„O să fim foarte atenţi la consumul de motorină. O să fim foarte atenţi la acele creşteri artificiale de venituri, prin chematul oamenilor din zile libere. O să fim foarte atenţi la urmărirea prin cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public a respectării orarelor. O să avem în continuare controale şi o să implementăm foarte curând un sistem unitar informatic pe toate autobuzele, astfel încât să vedem cine pleacă, din vina lui, în întârziere din staţie”, a declarat edilul general.
În ce priveşte o eventuală externalizare a unor activităţi, precum cea de pază, Nicuşor Dan a declarat că o parte dintre angajaţii care se ocupau de acest aspect ar urma să fie direcţionaţi către activitatea de control sau cea de curăţenie a autovehiculelor.