Interesul vasluienilor pentru cursurile de calificare în sectorul agricol este la fel de mare și pe durata anotimpului rece, La această dată, Direcția pentru Agricultură a Județului (DAJ) Vaslui are în derulare un curs pentru tractoriști, care a început în luna decembrie a anului trecut și se va încheia la sfârșitul acestei luni. Gigel Crudu, directorul DAJ Vaslui, a preciat că la începutul lunii martie va fi organizat un examen pentru absolvenții acestui curs.
DAJ Vaslui organizează cursuri pentru cinci specilizări: legumicultor, apicultor, lucrător în creșterea animalelor, tractorist și pomicultor. Cursurile de pregătire au nivelul de calificare I și se desfășoară pe o perioadă de 360 ore. Participanții dobândesc de la specialiști cu experiență în domeniul agricol cunoștințe necesare calificării pentru care au optat.
„Prețul unui curs se ridică la suma de 600 de lei, din care 200 de lei se plătesc în avans, iar restul sumei poate fi achitată pe durata desfășurării cursurilor. Noi organizăm și cursuri de instruire cu o durată de 40 de ore pentru persoanele care beneficiază de subvenții de la APIA: Măsura M10 – Agromediu și climă, M11 – culturi ecologice, precum și măsurile de susținere 6.1. – Instalarea tinerilor fermieri și 6.3. – Dezvoltarea fermelor mici”, a spus Gigel Crudu.
DAJ Vaslui este autorizată de către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Vaslui să organizeze cursuri de formare profesională.
(Dănuț CIOBANU)