Est News

Persoanele care suferă de cancer vor beneficia de consiliere psihologică, iar cei care le îngrijesc vor primi concediu și indemnizație

Nursing senior people in hospital bad - out of focus

Autoritățile vin în ajutorul persoanelor care se luptă cu bolile incurabile. Un proiect de lege adoptat, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor, prevede concediu și indemnizație pentru persoanele care îngrijesc bolnavii de cancer în vârstă de peste 18 ani.

„Beneficiază de concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice în vârstă de peste 18 ani asiguratul care, cu acordul pacientului, îl însoţeşte pe acesta la intervenţii chirurgicale şi tratamente prescrise de medicul specialist.

Pacientul cu afecţiuni oncologice îşi poate exprima acordul numai pentru o singură persoană la fiecare intervenţie chirurgicală, respectiv tratament. Durata de acordare a concediului şi a indemnizaţiei este de cel mult 45 de zile calendaristice la interval de un an pentru un pacient. Cuatumul brut lunar al indemnizaţiei este de 85% din baza de calcul a asiguratului, stabilită conform articolului 10”, se menționează în proiectul de lege, care aparține senatoarei PNL Nicoleta Pauliuc.

Consiliere psihologică gratuită

De asemenea, în fiecare an în care primeşte concedii medicale pentru îngrijirea pacientului oncologic, însoțitorul va avea dreptul la minimum o şedinţă de evaluare psihologică clinică şi minimum cinci şedinţe de consiliere psihologică. De aceleași drepturi la evaluare și consiliere psihologică beneficiază și pacientul cu afecțiuni oncologice.

„Ştiu foarte bine, inclusiv din experienţă proprie, că, de foarte multe ori, apropiaţii bolnavilor de cancer care îi însoţesc pe aceştia la tratament suferă o traumă psihologică la fel de mare ca pacientul însuşi. Tocmai de aceea am insistat ca statul român să le ofere acestora câteva şedinţe de consultaţii psihologice absolut necesare pentru a trece peste momentul greu. O astfel de legislaţie există şi în alte state europene. De asemenea, însoţitorii vor primi şi concediu atunci când merg cu bolnavii de cancer la tratament. Nu puţine sunt cazurile când bolnavii sunt singuri pe holurile secţiilor de oncologie ale spitalelor pentru că nu are cine să-i însoţească având în vedere că apropiaţii nu-şi pot lua liber de la serviciu”, a declarat iniţiatoarea legii, ea însăşi supravieţuitoare a unei afecţiuni oncologice.

Exit mobile version