Est News

9 din 10 români își doresc tichete și preferă includerea acestora în pachetul salarial

După doi ani de la debutul pandemiei pe plan local, Asociația Profesională a Emitenților de Tichete (APET) a derulat un studiu cu ajutorul Exact Business Solutions pentru a evalua percepția angajatorilor, a salariaților și a comercianților asupra sistemului de bilete de valoare în România. Rezultatele arată că 90% dintre companii au păstrat pachetele de beneficii extrasalariale după debutul crizei sanitare. În plus, mai mult de jumătate dintre comercianți au observat o influență pozitivă asupra cifrei de afaceri și o treime dintre aceștia spun că această soluție de plată a stimulat creșterea numărului de clienți, dar și a veniturilor.

„Ecosistemul format în jurul tichetelor are un impact pozitiv asupra economiei locale, dar și asupra strategiei de atragere și motivare a angajaților. Acesta a funcționat foarte bine chiar și în contextul pandemiei, iar salariații au apreciat beneficiile pe care le generează inclusiv la nivel individual, prin menținerea puterii de cumpărare și evitarea plății cash. Mai mult, 78% dintre comercianți au declarat că au atras clienți noi datorită acceptării tichetelor. Plata cu cardul a intrat în obișnuința românilor, iar datele evidențiate de studiu ne arată că piața este pregătită pentru tranziția către digitalizarea întregului sistem”, a declarat Dana Sîntejudean, Vicepreședinte Asociația Profesională a Emitenților de Tichete.

9 din 10 companii consideră că biletele de valoare le oferă angajaților o motivație suplimentară, crescând rata de retenție

87% dintre companii consideră că tichetele contribuie la îmbunătățirea calității vieții beneficiarilor, iar un pachet salarial care cuprinde acest tip de beneficii este mai atractiv pentru angajați și influențează pozitiv rata de retenție. Majoritatea respondenților au declarat că, din punct de vedere operațional, pentru ei nu este un efort să ofere tichete de masă sau cadou. În prezent, cel mai popular beneficiu extrasalarial, oferit de 80% dintre respondenți, este tichetul de masă.

6 din 10 companii consideră că valoarea tichetelor de masă ar trebui să crească, depășind valoarea actuală de 20,09 lei, pentru a le asigura angajaților o alimentație adecvată. Astfel, angajații ar avea o alimentație mai bună și ar fi, în general, mai mulțumiți la locul de muncă.

 

sursă: HotNews.ro

Exit mobile version