Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a explicat într-o conferință de presă că guvernul a adoptat o ordonanță de urgență pentru prelungirea valabilității certificatului Covid, conform unei hotărâri a Comisiei Europene din decembrie 2021.
Andrei Baciu a transmis că în interiorul țării, va fi valabil și certificatul emis după efectuarea schemei inițiale. În schimb, pentru călătoriile în alte țări din Spațiul Economic European, va fi valabil certificatul cu schema inițială, dacă nu au trecut nouă luni de la ultima doză efectuată, sau certificatul emis după efectuarea dozei booster.
De asemenea, în cazul persoanelor care au făcut două doze de ser și erau eligibile pentru booster, dar au făcut Covid, termenul de valabilitate al documentului de călătorie este prelungit cu 180 de zile.
Explicațiile secretarului de stat:
- Punerea în aplicare a deciziei Uniunii Europene, din decembrie 2021. Acest act transpune în România aplicarea reglementărilor legate de călătorii în Spațiul Economic European (SEE) și Elveția. Certificatul de vaccinare mai este recunoscut doar după doza booster, dacă de la efectuarea schemei inițiale au trecut mai mult de nouă luni.
- Până acum, toți cetățenii care călătoreau dintr-un stat UE în altul aveau reguli diferite de călătorie, în funcție de starea pandemiei acolo. Conform deciziei din decembrie, s-au stabilit reguli unitare în toată Uniunea.
- Dacă avem schemă completă de vaccinare și nu au trecut mai mult de 270 de zile de la data ultimei doze, putem călători fără probleme.
- Dacă au trecut mai mult de 270 de zile de la ultima doză, trebuie făcut un booster.
- Această situația se adresează numai călătoriilor în interiorul SEE și Elveția, nu se adresează și regulilor existente și în interiorul statelor membre.
- Mai există o prevedere care se adresează cadrului național. Se prevede prelungirea valabilității certificatelor digitale de la 31 iunie 2022, până la 31 decembrie 2022, și prevede eliberarea, la cerere, a unui nou certificat după fiecare doză efectuată.
- Certificatul european digital va fi folosit în interiorul UE.