Est News

Perioada de izolare s-a modificat: 5 zile pentru vaccinați și 7 zile pentru nevaccinați

Ministerul Sănătății a schimbat regulile și în ceea ce privește izolarea persoanelor confirmate cu COVID-19, aceasta fiind redusă. Pacienții nevaccinați și cei care au avut COVID cu mai mult de trei luni în urmă vor sta în izolare 7 zile, față de 10 zile, cât era până acum, iar cei vaccinați și cei care au avut boala cu mai mai puțin de trei luni în urmă vor sta doar 5 zile, față de 7 zile până acum.

 

5 zile perioada de izolare pentru vaccinaţi şi 7 zile pentru nevaccinaţi

Noile reguli privind perioada de izolare:
  • Pacienții simptomatici vor fi evaluați clinic de către medicul de familie și, după caz, imagistic și biologic de medicii specialiști din centrele de evaluare.
  • Pacienții fără factori de risc care au manifestări clinice ușoare de COVID-19, care nu necesită oxigenoterapie, vor fi izolați la domiciliu pentru o perioadă de 7 zile, pentru persoanele nevaccinate, și 5 zile, pentru cele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 90 de zile, și tratați și monitorizați la domiciliu prin intermediul medicului de familie.
Traseul în cazul confirmării cu COVID-19
Pacienții cu COVID-19 monitorizați la domiciliu vor fi îndrumați de urgență pentru investigare în centrele de evaluare în vederea internării/inițierii tratamentului specific, prin intermediul serviciului 112, în situația existenței următoarelor simptome:
  • febră înaltă persistentă mai mult de 5 zile sau care reapare după o perioadă de afebrilitate;
  • tuse seacă intensă sau care se accentuează;
  • SaO_2 < 94% la pacientul fără afectări respiratorii anterioare COVID-19;
  • dispnee nou-apărută sau accentuarea unei dispnee preexistente;
  • dureri toracice la inspirul profund;
  • astenie marcată;
  • mialgii intense.
  • Pacienții care nu necesită oxigenoterapie care au manifestări clinice ușoare sau medii de COVID-19 și care au cel puțin 2 factori de risc vor fi direcționați prin intermediul serviciului 112 sau se vor deplasa individual, cu evitarea utilizării transportului în comun, pentru a fi evaluați în centrele de evaluare (lista acestora va fi publicată pe site-ul DSP), pentru a se decide dacă au indicații/contraindicații de administrare de medicație antivirală și dacă necesită internare de zi sau continuă.
  • La centrul de evaluare se pot prezenta doar persoanele care au un rezultat pozitiv la testarea pentru detecția virusului SARS-CoV-2 efectuată într-o unitate sanitară/farmacie, în primele 5-7 zile de la obținerea rezultatului pozitiv, dacă au cel puțin 2 factori de risc.
Exit mobile version