Până mai ieri, pâinea era singurul alimente pe care și-l permitea toata lumea, și bogații, și săracii. Tot până mai ieri puteai să cumperi o pâine cu doar un leu. Astfel de momente vor rămâne doar amintiri, iar pâinea cea de toate zilele va deveni un aliment de lux. . După explozia tarifelor la gaze şi energie, preţul grâului a atins maxime istorice, iar producătorii spun că aceste lucruri se vor vedea de la 1 aprilie. Asta în condiţiile în care unele produse de panificaţie sunt mai scumpe cu mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Încet, dar sigur, pâinea a acumulat creşteri de preţ tot anul trecut: în total, 30%, iar un kilogram de pâine albă feliată a ajuns să coste 10 lei, în medie. Este abia începutul scumpirilor, avertizează producătorii din industria de panificaţie, presaţi de facturile uriaşe la gaze şi electricitate, dar şi de costul mai mare al carburanţilor.
Aurel Popescu, președinte ROMPAN: Din aprilie, ori crește prețul la pâine, ori iau măsuri de compensare a energiei și gazului la producător în așa fel încât să avem prețurile din octombrie.
Este un scenariu ideal, însă fără şanse mari de a fi pus în practică. Ar însemna ca industria de panificaţie să fie favorizată, or întreaga economie suferă de pe urma creşterilor de preţuri la utilităţi. Deocamdată, unii producători vând în pierdere, pentru a nu rămâne fără afacere. În această brutărie artizanală de exemplu, sortimentele de pâine cu maia costă la fel ca acum un an.