Est News

Un om al străzii din Capitală a fost prins sub roțile unui tramvai

Seara trecută, un bărbat a fost prins sub tramvai, pe linia lui 41, în zona Crângaşi, din Bucureşti. Pietonul a trecut printre gardurile de protecţie, moment în care a fost lovit de tramvai. Pompierii ajunşi la faţa locului l-au scos pe bărbatul de 40 de ani de sub roţile vagonului. Acesta era conştient, dar acuza dureri la un picior.

În cele din urmă, individul a fost transportat la spitalul Universitar pentru investigaţii amănunţite. Bărbatul ar fi un om al străzii şi ar fi fost sub influenţa băuturilor alcoolice, spune vatmanul.

Poliţiştii l-au testat pe vatman cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ. Circulaţia tramvaielor a fost blocată pe ambele sensuri mai bine de o oră.

Cei care n-au mai putut circula cu tramvaiul 41 au fost preluaţi de mai multe autobuze introduse după acest incident pe ruta Ghencea – Piaţa Presei.

Exit mobile version