Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) consideră că prevederile legale introduse prin Ordonanță de Urgență nr. 94/2014, prin care „titularul unui titlu științific poate solicita Ministerului Educației renunțarea la titlul în cauză”, criticate de federație și în momentul adoptării acestora, reprezintă exclusiv o potențială formă de eludare a răspunderii pentru plagiat, care nu poate fi permisă.
Aplicabilitatea acestui text de lege a fost discutată în special cu privire la titlul de doctor și în contextul acuzațiilor de plagiat ale unor doctori. Pe de-o parte, nu identificăm niciun motiv pentru care un doctor care a obținut un titlu academic ar solicita retragerea acestuia, în contextul în care titlul a fost acordat cu respectarea rigorilor academice. Un titlu științific presupune o activitate de cercetare intensă și efort din partea persoanei care se bucură de o asemenea distincție. În acest context, este mai mult decât îndoielnică ipoteza în care o persoană care a obținut cu bună credință un titlu academic ar decide, intempestiv, renunțarea la acesta.
În schimb, procedura renunțării la un titlu academic (mai exact, titlul de doctor) poate fi și a fost utilizată pentru a bloca din punct de vedere procedural o decizie prin care se constată plagiatul și, implicit, aplicarea sancțiunilor aferente. Așa cum returnarea unui bun furat nu reprezintă o cauză care să înlăture caracterul infracțional al furtului, nici renunțarea la titlul de doctor nu ar trebui să poată reprezenta o soluție pentru ocolirea constatării și sancționării plagiatului, cu atât mai mult cu cât nici măcar nu reprezintă o recunoaștere a faptei. Odată acordat, titlul științific produce efecte juridice (de exemplu salariale) iar renunțarea la titlu nu oferă soluții privind soarta acestor efecte în cazul unei decizii de renunțare la un titlu academic, de exemplu privind restituirea sumelor de bani primite.
Ne întrebăm, de asemenea, dacă, prin analogie cu aceste dispoziții, ar trebui să fie posibil ca un cetățean să decidă că renunță la calitatea de absolvent de Bacalaureat sau de calitatea de absolvent al învățământului obligatoriu și care ar fi consecințele acestor decizii.
În contextul în care nu doar la nivel național, ci și în Spațiul European al Educației, importanța integrității academice este tot mai des menționată, existența unor mecanisme de ocolire a consecințelor încălcării acesteia nu pot fi promovate de un stat membru. Având în vedere avizul nefavorabil al Comisiei de învățământ din Camera Deputaților privind o inițiativă legislativă care ar abroga aceste texte de lege, considerăm important să subliniem că indiferent de instrumentul legislativ folosit, decidenții de la nivelul Parlamentului și Guvernului trebuie să elimine aceste prevederi controversate.
„Uneori este dificil să identifici impactul efectiv al unor prevederi legale, însă acest caz este foarte clar: nimeni care și-a obținut cu seriozitate un titlu academic nu ar renunța la el. În concret, dispoziția care dă posibilitatea renunțării la un titlu academic oferă un argument procedural de care se pot lega plagiatorii pentru a ocoli dovedirea și sancționarea plagiatului. În 2014 am criticat introducerea acestei prevederi, iar în 2021 s-a făcut și prima aplicare a acesteia. Trebuie să ne asigurăm că nu vor fi și alții care să profite de acest context, iar din păcate susținerea Comisiei de învățământ din Camera Deputaților pentru aceste dispoziții este dezamăgitoare” a declarat Horia-Șerban Onița, președintele ANOSR.