Est News

Accident rutier între un autoturism și un microbuz școlar. Un adult și doi copii au fost transportați la spital

În această dimineață, un autoturism şi un microbuz şcolar s-au ciocnit în judeţul Cluj, iar doi adulţi şi doi copii au avut nevoie de îngrijiri medicale, transmite News.ro.

Pompierii din cadrul Detaşamentului Dej au intervenit, vineri, cu o autospecială şi un echipaj SMURD în urma unui accident rutier produs între localităţile Nireş şi Unguraş.

„Solicitarea pentru intervenţia pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 07.00, fiind alertat concomitent şi un echipaj SAJ. La faţa locului salvatorii au găsit un microbuz pentru transport şcolar şi un autoturism avariate, cu ocupanţii ieşiţi din acestea”, a transmis ISU Cluj.

Sursa citată a precizat că au fost consultaţi doi copii şi doi adulţi, de către echipajele de asistenţă medicală, dintre care un adult şi doi copii au fost transportaţi la spital pentru investigaţii de specialitate.

La prima evaluare aceştia prezentau doar afecţiuni uşoare.

Exit mobile version