Deși până acum absolvenții de liceu se puteau înscrie forme de învățământ postliceal fără diploma de Bacalaureat, de acum înainte lucrurile se schimbă. La școlile postliceale sanitare ar urma să se poată înscrie doar absolvenții de liceu care dețin diplomă de Bacalaureat, potrivit unui proiect de lege inițiat de un grup de parlamentari USR. O prevedere similară a existat și în Legea învățământului din 1995.
- “Au dreptul să se înscrie în învățământul postliceal, în condițiile alin (8), absolvenții de liceu, cu sau fără diplomă de bacalaureat. Prin excepție, au dreptul să se înscrie la școlile sanitare postliceale doar absolvenții de liceu care dețin diploma de bacalaureat”.
În forma actuală a legii, alineatul respectiv spune:
- “(9) Au dreptul să se înscrie în învățământul postliceal, în condițiile alin. (8), absolvenții de liceu, cu sau fără diplomă de bacalaureat.”
Inițiatorii proiectului de modificare a Legii educației sunt 39 de deputați și senatori USR. Camera decizională este Senatul.
Ei arată, în expunerea de motive:
- “Asigurarea calității resursei umane din Sănătate este un imperativ pentru România. Personalul medical bine pregătit, cu aptitudini individuale, cunoștințe solide și abilități interpersonale este premisa esențială a unui act medical de calitate (…)
- Asistentul medical este placa turnantă a echipei medicale care îngrijește pacientul. (…) Este un domeniu care necesită bune abilități cognitive, capacitatea de a învăța și de a deprinde competențe rapid și constant.
- La ora actuală nu este necesar bacalaureatul pentru ca un absolvent de liceu să se înscrie și să urmeze cursurile școlii postliceale sanitare. Considerăm că promovarea examenului de bacalaureat este un filtru esențial pentru selecția calității resursei medicale din domeniul sanitar”.
Condiția de a avea bacalaureatul pentru cei care se înscriu la postliceale sanitare exista în Legea învățământului din 1995, care prevedea, la art. 52 alin. (2):
- “Au dreptul sa se inscrie la concursul de admitere absolventii de liceu, cu sau fara diploma de bacalaureat. La concursul de admitere in scolile sanitare postliceale se pot inscrie numai absolventii de liceu cu diploma de bacalaureat.”
sursă: edupedu.ro