Est News

Polițiștii au descoperit în casa unui vasluian un pistol și proiectile din cauciuc

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Vaslui, este cercetat de polițiștii vasluieni, sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au depistat în municipiul Vaslui (suburbia Rediu), pe strada Octav Băncilă, un bărbat care avea asupra sa o armă neletală, de tip pistol cu aer comprimat, 3 recipiente cu aer comprimat ce deserveau arma precum și muniție aferentă (proiectile din cauciuc).

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii vasluieni au stabilit faptul că acesta nu posedă autorizare pentru deținerea armei depistate, cercetările fiind continuate pentru stabilirea provenienței acesteia și dispunerea măsurilor legale.

În cauză, sunt efectuate activități de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, urmând a fi stabilită și probată întreaga activitate infracțională a bărbatului.

 

Exit mobile version