Est News

Tragediile de la sate! În timp ce tinerii emigrează, bătrânii rămân singuri și se zbat în sărăcie

de Dănuț CIOBANU 

Plecarea în masă a populației active din comunitățile Vasluiului lasă în urmă cazuri sociale grave. Bătrânii sunt abandonați în sărăcie, fără ca cineva să le poarte de grijă. Vârstnicii care prind un loc în căminele sociale se pot declara fericiți. Și, astfel, în țară rămân familii distruse, iar cei plecați au de a face cu greul străinătății.  „E foarte dureros că ți-ai lăsat părinții acasă, sunt vai de capul lor și nimeni nu are să le dea o cană de apă”, ne-a spus o vasluiancă.

Una din consecințele grave ale exodului populației active din județul Vaslui este abandonul persoanelor în vârstă. Din cauza lipsei locurilor de muncă și fără oportunități de angajare, tinerii se văd obligați să plece în străinătate și, din păcate, mulți dintre aceștia lasă în urmă părinți bolnavi și neputincioși. Astfel, în timp ce în țară rămân familii distruse, cei care își găsesc o slujbă în țările europene își câștigă salariul cu multă muncă și durere.

„Bătrânii rămân ai nimănui. La noi nu sunt condiții de viață, nu sunt bani. Nu avem cu ce ne întreține, și atunci lași părinții tăi și pleci în lumea largă. Altă soluție nu se poate. E foarte dureros că ți-ai lăsat părinții acasă, sunt vai de capul lor și nimeni nu are să le dea o cană de apă și tu te duci să îngrijești pe altul, pentru un pumn de bani care și ăla îl folosești curgând lacrimi multe, multe. E foarte greu! Pentru un pumn de bani îți sacrifici sănătatea și te macină grija față de cei de acasă. Eu nu cred că se merită! Suntem toți necăjiți, de asta pleacă toți din țară”, ne-a spus Maricela Gafton.

De altfel, pe timpul anotimpului rece, căminele de bătrâni din județul Vaslui sunt asaltate cu cereri. În prezent, cele două centre de asistență pe care Consiliul Județean (CJ) Vaslui le are în administrare au în total 141 de paturi.

„Cereri sunt destul de multe pentru cele două centre sociale. Trebuie să le dezvoltăm în continuare. În acest sens, la Codăești va fi implementat un nou proiect pentru creșterea capacității de cazare. Avem un alt proiect și la Ghermănești, unde vom face un centru medico-social”, a spus Ciprian Trifan, vicepreședintele CJ Vaslui.

O inițiativă demnă de apreciat este în comuna Hoceni, unde bătrânii sunt îngrijiți la domiciliu printr-un proiect european.

„Sunt bucuros că derulăm acest program pentru 50 de bătrâni din comuna noastră. Prin activitatea celor 25 de angajați din cadrul proiectului, vrem să aducem un sentiment de bucurie și satisfacție acestor persoane. Cu bani europeni am ajuns să îngrijim bătrânii din România! Să nu mai meargă locuitorii din Hoceni în alte țări să îngrijească bătrâni, ci să rămână la noi în comună pentru a îngriji bătrânii noștri. Pentru bătrâni este foarte important că li se deschide o ușă și au cu cine vorbi”, a spus Vasile Țabără, primarul comunei Hoceni.

 

 

 

Exit mobile version