LocalSocial

Alarmă în portofele! Deși impozitele locale nu au crescut, vasluienii nu au bani să le plătească

de Dănuț CIOBANU 

Valul de scumpiri la gaze, energie electrică, alimente și combustibil i-a determinat pe edilii vasluieni să nu majoreze taxele și impozitele locale. Populația acoperă cu greu cheltuielile lunare, iar o majorare a dărilor locale nu ar fi condus la o creștere a veniturilor la visteriile locale. Chiar și cu impozitele plafonate la nivelul anului trecut, cetățenii nu se înghesuie să plătească aceste obligații fiscale, bani care sunt necesari administrației locale pentru buna gestionare a comunităților.

În contextul crizei energetice și a pandemiei de coronavirus, majoritatea primarilor din județul Vaslui nu a majorat taxele și impozitele locale pentru anul 2022. Cum veniturile populației au fost înghețate, iar cheltuielile pentru utilități, hrană și medicamente au crescut exponențial, edilii au ales să protejeze cetățenii și să nu ajusteze dările la stat.

Relu Bravoveanu, primarul comunei Bălteni, a precizat că locuitorii comunei pot achita obligațiile fiscale la bugetul local din data de 5 ianuarie 2022. În afară de taxa pe salubrizare, care a fost majorată de ADIV de la 5 lei la 7 lei/persoană, restul plăților au rămas neschimbate.

„Sunt aceleași taxe ca în anul trecut, nu a fost mărit nimic. Doar taxa de salubrizare s-a majorat. Apa a rămas la fel ca în anul trecut, toate au rămas nechimbate, deoarece oamenii nu au bani, salariile și pensiile nu au crescut. Atunci, noi de unde să luăm acești bani oamenilor și am lăsat taxele și impozitele locale la aceleași nivel!”, a spus Relu Brașoveanu.

Aceeași decizie de a menține impozitele locale la nivelul anului trecut a fost luată și în alte UAT-uri, dar cu toate acestea colectarea veniturilor la bugetele locale se desfășoară destul de greu.

 „La colectarea taxelor și impozitelor locale nu stăm așa de bine. Noi încercăm prin orice mijloace să îi convingem pe cetățenii din comună, pentru că și așa nu este o sumă extraordinar de mare. În comuna noastră suntem în jur de 2.400 de locuitori și peste 1.000 de gospodării. Oamenii sunt mai nevoiași, trebuie să spunem acest lucru. Chiar unii mai fac naveta la Vaslui, dar sunt foarte puțini, dar încearcă să se achite de aceste lucruri, care până la urmă este de datoria fiecăruia să le plătească. O administrație locală nu poate funcționa fără să fie achitate aceste dări”, a precizat Sima Hristache, primarul comunei Cozmești

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button