Est News

Campanie de prevenire a violenței în școli

În școlile românești, fenomenul de bullying are o incidență din ce în ce mai ridicată, pericolul venind din falsa impresie de normalitate a acestuia, majoritatea oamenilor acceptându-l ca pe o componentă obișnuită a vieții de zi cu zi.

ntimidarea / ameninţarea este o încercare agresivă, de obicei sistematică şi continuă, în scopul subminării și rănirii cuiva, pe baza unor slăbiciuni percepute la acesta. Deși frecvent asociate cu copiii, agresiunile pot apărea la orice vârstă, iar membrii grupurilor minoritare sunt mult mai susceptibili de a fi hărțuiți la vârsta adultă (în limbaj de specialitate mobbing-ul).

 Efectele asupra  victimei sunt  adesea  devastatoare din punct  de vedere  emoțional  și comportamental.

Bullying-ul poate să transforme școala într-un loc de temut, în timp ce aceasta ar trebui să le asigure elevilor un mediu în care să se simtă în siguranță. Odată informați, copiii pot lua atitudine, pot interveni pentru ei înșiși, dar și pentru ceilalți, iar numărul cazurilor de acest fel se va diminua treptat. Prevenirea acestui fenomen este responsabilitatea tuturor şi nimeni nu ar trebui să fie indiferent faţă de acele persoane care se află în incapacitatea de a se descurca într-o asemenea situaţie.

Cadrele didactice fac eforturi ca toate formele agresiunii în şcoli să dispară, de la îmbrânceli şi jigniri, vulgarităţi, intimidări fizice şi verbale, iar toate relaţiile elev-elev, elev-profesor, elev-părinte să se dezvolte pe bază de armonie şi toleranţă continuă.

În sprijinul actului didactic și a consilierii școlare, Penitenciarul Vaslui a demarat o serie de activități de conștientizare și de prevenire a infracționalității în mai multe școli din județ. Astfel, specialiști din cadrul Sectorului Reintegrare Socială (psihologi și educatori) au participat online sau față în față la activități din cadrul proiectului județean „O generație sub presiune”, în care au fost implicate patru școli din județ: Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Vaslui, Școala Gimnazială nr. 1 Văleni, Școala gimnazială „Mihai Eminescu” Vaslui și Școala Gimnazială „Alexandra Nechita” Vaslui.

Informațiile transmise de către reprezentanții Penitenciarului Vaslui au fost susținute de mărturii înregistrate ale unor persoane private de libertate tinere, arestate preventiv pentru fapte comise prin violență. Elevii participanți au aflat și conștientizat că, de la lucruri banale, minore, care par copilărești, se poate ajunge la acte de violență, tâlhărie, șantaj, etc, aspect pedepsite de lege cu privarea de libertate.

Activitățile au fost organizate la clase de gimnaziu, 86 de elevi fiind beneficiarii acestui proiect, până în prezent. Întâlnirile au marcat și „Ziua Internațională a Violenței în Școli”, celebrate la data de 30 ianuarie, înscriindu-se și în proiectele naționale prevăzute de Administrația Națională a Penitenciarelor în Strategia Națională de Reintegrare Socială, drept campanii de prevenire a infracționalității.

Penitenciarul Vaslui va continua acest tip de campanie în toate școlile care vor fi deschise pentru o colaborare în acest sens, convinși fiind de importanța informării, conștientizării și prevenirii unor fenomene infracționale care iau amploare.

 

 

Exit mobile version