Est News

Crucea Roșie va sprijinii refugiații din Ucraina

Crucea Roșie Română se pregătește să intervină în sprijinul refugiaților din Ucraina, după invazia Rusiei. Reprezentanții Crucii Roșii au declarat că vor ajuta cetățenii ucraineni cu mâncare, apa și adăpost dacă situația se va agrava. Vor asigura inclusiv asistență medicală, în cazul în care va fi nevoie.

„Crucea Roșie Română și-a activat planul de intervenție și situații de urgență. Este desemnată ca entitate cu rol de sprijin secundar pentru asigurarea cazării unor eventuale persoane evacuate sau refugiați în sensul asigurării apei potabile, hranei, asigurarea și distribuirea ajutoarelor de strictă necesitate, primirea și distribuirea ajutoarelor umanitare de urgență din colecte, donații. Acordarea primului ajutor de bază, suportul psihosocial și restabilirea legăturii sociale”, a spus directorul departamentului Situații de Urgență și Dezastre.

Voluntarii români vor acționa doar de pe teritoriul României, Crucea Roșie Ucraina fiind de asemenea mobilizată în țara vecină.

„Voluntarii au fost informați. Logistica a fost pregătită. Dacă se dă semnalul că este nevoie să se intervină, se va acționa concret”, a mai spus directorul departamentului Situații de Urgență și Dezastre.

Exit mobile version