Primăvara începe cu un mărţişor, aşa cum spune și tradiţia. Mărţişoarele sunt simboluri ale speranţei, ale dragostei și ale renaşterii naturii odată cu venirea primăverii.
Firul roşu protejează de rele şi exprimă iubirea în credinţa populară. Albul, la rândul său, semnifică puritate şi energie.
Vasluiencele, fie la locurile de muncă, fie pe stradă, în drum către treburile zilnice, au primit mărțișoare de la președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, oferite prin reprezentanții instituției. Gestul a fost apreciat de doamne și domnișoare, care au mulțumit, la rândul lor.
Mărțișoarele au fost însoțite de urarea ”O primăvară frumoasă!”.