Est News

George Şişcu, deputat PNL: Mobilizarea românilor este extraordinară în faţa acestei crize umanitare de mari proporţii

S-a lăsat frigul la Isaccea, ca de altfel în toate punctele de trecere a frontierei din estul şi nordul ţării, însă românii dovedesc o solidaritate incredibilă. Sunt mândru că sunt român, cum sunt mândru că sunt dobrogean.
La rându-mi, m-am dus la Isaccea în fiecare zi şi voi ajuta pe mai departe cu tot ce pot.

Există o mobilizare fără precedent, unii oameni şi-au luat câteva zile de concediu pentru a da instituţiilor o mână de ajutor. Începând cu Prefectura Tulcea, ISU, Pompieri, Poliţia judeţeană şi continuând cu primăriile sau direcţiile de asistenţă socială este un efort general pentru a strânge ajutoare, a pune la dispoziţie cazare sau mijloace de transport.

Trebuie spus că Bacul va face curse de la Orlovka la Isaccea în continuare, chiar dacă vremea nu este prielnică. A circulat informaţia că Bacul va fi oprit, dar nu este adevărat, se poate întâmpla asta doar dacă sunt sloiuri de gheaţă. Ceea ce nu este cazul.

Mă bucur să văd atâta solidaritate în jur şi sunt convins că lucrurile se vor derula la fel şi în continuare, cu calm şi cu o bună organizare. Mă aştept să crească presiunea în punctele de trecere a frontierei, inclusiv la Isaccea.

Sunt cozi mari dincolo de frontieră, pe partea ucraineană, sunt sute de oameni care trec cu Bacul la fiecare transport, dar din păcate asistăm la o criză umanitară de proporţii. Ajutoarele sunt dirijate şi către cetăţenii din Ucraina care stau la rând să intre în România. Sunt oameni care aşteaptă în frig, de 24 sau chiar 48 de ore şi trebuie să-i ajutăm, pentru că au nevoie mai mult ca oricând de sprijin.

Însă veştile care vin din Ucraina nu sunt deocamdată încurajatoare. Mor oameni nevinovaţi, e un război greu de înţeles şi de acceptat.

Sper să se termine cât mai repede această confruntare lipsită de logică. Sunt oameni disperaţi care îşi lasă totul acasă şi fug. Este greu să priveşti un copil în ochi şi să-i citeşti groaza.

Să fim solidari cu suferinţa acestor oameni şi să-i ajutăm în continuare!

Exit mobile version