Est News

Peste 1.500 de fermieri vasluieni sunt așteptați la APIA să își vizeze carnetele de rentă agricolă

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că pentru obţinerea sumei de bani reprezentând renta viageră agricolă aferentă anului 2021, rentierii agricoli se pot prezenta începând cu 1 martie, până la data de 31 august 2022, personal ori prin mandatar/curator/tutore, la oricare centru judeţean al APIA, cu următoarele documente, în original: carnetul de rentier agricol; actul de identitate al solicitantului; decizia de la comisia de expertiză medicală etc.

Persoana desemnată din cadrul APIA va verifica conformitatea documentelor originale cu copiile existente la dosar și va certifica pe copiile documentelor “conformitatea cu originalul”. Sumele vizate pe perioada pandemiei cu coronavirus pentru campaniile 2019 și 2020 vor fi înscrise în carnetele de rentier la data prezentării rentierilor/împuterniciților acestora pentru viza aferentă anului 2021.

Plata rentei viagere agricole se efectuează într-o singură rată anuală, până la data de 30 noiembrie anului următor celui pentru care aceasta este datorată, prin raportarea la cursul mediu de schimb valutar calculat de Banca Naţională a României din anul pentru care aceasta se datorează, prin mandat poştal sau virament bancar.

În cursul anului trecut, în județul Vaslui erau înregistrați 1.800 de fermieri care încasau rentă agricolă. Renta viageră agricolă încetează la data decesului rentierului. În cazul decesului rentierului, renta datorată acestuia poate fi încasată de moștenitorii săi, doar dacă moștenitorii depun la APIA mai multe documente. Este vorba despre carnetul de rentier al defunctului (obligatoriu), certificatul de deces (original și copie), actul de succesiune (certificat de moștenitor sau certificat de calitate de moștenitor, certificat de legatar).

(Dănuț CIOBANU)

Exit mobile version