Est News

APIA Vaslui a finalizat plățile pentru motorina subvenționată din agricultură

Centrele Județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA au finalizat plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, pentru diferența aferentă ultimelor 2 trimestre ale anului 2021. Astfel, suma plătită pentru diferența aferentă trimestrului III /2021 este de 80.880.754 lei, pentru un număr de 17.259 beneficiari cu cantitățile de motorină determinate cu acciza redusă de 51.450.731,464 litri. De asemenea, suma plătită pentru trimestrul IV/2021 este de 126.123.646 lei, pentru un număr de 14.636 beneficiari cu cantitățile de motorină determinate cu acciza redusă de 80.299.546,179 litri.

Din păcate, fermierii din județul Vaslui sunt extrem de îngrijorați în ceea ce privește dezvoltarea culturilor agricole.

„Plantele nu au răsărit uniform. Cele care au avut umiditate aproape sunt dezvoltate normal, iar cele pe care le-a prins gerul au cam înghețat. Să vedem ce dă Domnul cu ploile, dacă va fi o primăvară-vară tot la fel fără ploi. Pentru irigații nu sunt posibilități, totul este la mila Domnului! Anul trecut a plouat prin noiembrie, atunci vegetația a plecat. Cultura dacă nu are umiditate nu te poți aștepta la producții bune, nu poți să îți acoperi nici cheltuielile”, a spus Viorel Humă, fermier în zona Ștefan cel Mare.

La finalul anului trecut, dintr-o suprafață totală semănată cu grâu de 65.957 hectare, plantele au răsărit numai pe 16.688 hectare (25% din suprafața semănată). De asemenea, pe 16.895 hectare grâul a răsărit parțial sau este în curs de răsărire, în timp ce o suprafață de 32.374 hectare este nerăsărită (49% din suprafața totală semănată).

(Dănuț CIOBANU)  

Exit mobile version