Est News

Primăvara ne aduce temperaturi de iarnă

Primăvară, unde ești? Deși primii ghiocei, vestitori ai primăverii, au apărut, căldura nu pare să vină prea curând. Temperaturile vor fi mai mici decât cele normale în următoarele două săptămâni, iar apoi se vor situa în jurul celor specifice pentru această perioadă, se arată în prognoza pe patru săptămâni, publicată vineri de Administrația Națională de Meteorologie.

 

Săptămâna 07.03.2022 – 14.03.2022

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice, dar și local deficitar în cele nordice și centrale, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

 

Săptămâna 14.03.2022 – 21.03.2022

Temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toată țara, dar mai ales în regiunile centrale și la munte.

 

Săptămâna 21.03.2022 – 28.03.2022

Temperaturile medii se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în cele centrale și la munte

 

Săptămâna 28.03.2022 – 04.04.2022

Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, posibil ușor mai ridicate în regiunile vestice și nordice. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor avea o tendință deficitară în majoritatea regiunilor, dar mai ales în jumătatea vestică a țării

Exit mobile version