Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, administrator al infrastructurii feroviare publice, vă informează că, în continuare, personalul feroviar al Sucursalelor Regionale CF Iași, Cluj și București depune eforturi susținute și se implică activ în demersurile întreprinse la nivel național, în vederea preluării fluxului tot mai mare de refugiați, care sosesc din Ucraina prin stațiile feroviare de frontieră din nordul și nord-estul țării, și care optează pentru transportul cu trenul sau pentru staționarea temporară în gări.
Urmare numărului tot mai mare de refugiați, estimat să intre în România prin stațiile feroviare de frontieră atât cu Republica Moldova, dar și cu Ucraina, personalul feroviar al 𝑹𝒆𝒈𝒊𝒐𝒏𝒂𝒍𝒆𝒊 𝑪𝑭 𝑰𝒂ș𝒊 coordonează permanent buna desfășurare a circulației trenurilor pe relația 𝑈𝑛𝑔h𝑒𝑛𝑖 (𝑠𝑡𝑎ț𝑖𝑒 𝑑𝑒 𝑓𝑟𝑜𝑛𝑡𝑖𝑒𝑟ă 𝑐𝑢 𝐶𝑎𝑙𝑒𝑎 𝐹𝑒𝑟𝑎𝑡ă 𝑑𝑖𝑛 𝑅𝑒𝑝𝑢𝑏𝑙𝑖𝑐𝑎 𝑀𝑜𝑙𝑑𝑜𝑣𝑎) – 𝐶𝑟𝑖𝑠𝑡𝑒ș𝑡𝑖 𝐽𝑖𝑗𝑖𝑎 – 𝑆𝑜𝑐𝑜𝑙𝑎 – 𝐼𝑎ș𝑖 – 𝐵𝑢𝑐𝑢𝑟𝑒ș𝑡𝑖 𝑁𝑜𝑟𝑑, iar pentru asigurarea transbordării refugiaților, care optează pentru transportul cu trenul 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑉𝑎𝑑𝑢 𝑆𝑖𝑟𝑒𝑡 (𝑠𝑡𝑎ț𝑖𝑒 𝑑𝑒 𝑓𝑟𝑜𝑛𝑡𝑖𝑒𝑟ă 𝑎 𝐶ă𝑖𝑙𝑜𝑟 𝐹𝑒𝑟𝑎𝑡𝑒 𝑈𝑐𝑟𝑎𝑖𝑛𝑖𝑒𝑛𝑒 ) 𝑝â𝑛ă î𝑛 𝑠𝑡𝑎ț𝑖𝑎 𝐶𝐹 𝑉𝑖𝑐ș𝑎𝑛𝑖 (𝑠𝑡𝑎ț𝑖𝑒 𝑑𝑒 𝑓𝑟𝑜𝑛𝑡𝑖𝑒𝑟ă 𝑎 𝐶𝐹𝑅), personalul din sectorul de exploatare al SRCF Iași s-a mobilizat operativ pentru amenajarea unui peron provizoriu din dale de beton, în lungime de 150 ml, în vederea asigurarea condițiilor necesare de transbordare a călătorilor din trenurile ucrainiene, care sosesc pe liniile cu ecartament larg, în trenurile CFR Călători, care circulă pe linie cu ecartament normal.
Menționăm faptul că, pe raza Regionalei CF Iași, unde s-a înregistrat permanent, în ultima săptămână, un flux crescut de refugiați din Ucraina, toate acțiunile și demersurile întreprinse de personalul feroviar din stațiile de frontieră sunt operativ adaptate la cererile de trafic solicitate de reprezentanții Căilor Ferate din Republica Moldova și Ucraina, dar și ale CFR Călători, singurul operator din România care transportă refugiații pe rețeaua națională.
De asemenea, pe raza 𝑅𝑒𝑔𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑒𝑖 𝐶𝐹 𝐶𝑙𝑢𝑗, în stațiile de frontieră Halmeu și Sighetu Marmației, personalul feroviar asigură în continuare condițiile necesare preluării și îndrumării fluxului de refugiați la trenurile de călători, care merg fie spre București, fie spre Ungaria. De asemenea, în staţia CF Cluj Napoca este amenajat şi un spaţiu destinat persoanelor refugiate.
În ceea ce privește 𝐺𝑎𝑟𝑎 𝑑𝑒 𝑁𝑜𝑟𝑑 𝑑𝑖𝑛 𝐵𝑢𝑐𝑢𝑟𝑒ș𝑡𝑖,vă informăm faptul că urmare numărului mare de refugiați sosiți în Capitală, a fost amenajat un nou spațiu destinat special persoanelor refugiate, în holul caselor de bilete clasa a II-a.
Astfel, în acest moment, în Gara de Nord din București 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑎𝑚𝑒𝑛𝑎𝑗𝑎𝑡𝑒 3 𝑠𝑝𝑎ț𝑖𝑖 𝑑𝑒𝑠𝑡𝑖𝑛𝑎𝑡𝑒 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑎𝑛𝑒𝑙𝑜𝑟 𝑟𝑒𝑓𝑢𝑔𝑖𝑎𝑡𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑈𝑐𝑟𝑎𝑖𝑛𝑎, unde sunt asigurate, până la preluarea acestora de către reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București, condițiile necesare staționării temporare – 𝖺𝗉ă, 𝖼𝖾𝖺𝗂𝗎𝗋𝗂, 𝗌𝗎𝖼𝗎𝗋𝗂, 𝖿𝗋𝗎𝖼𝗍𝖾, 𝗉𝗋𝗈𝖽𝗎𝗌𝖾 𝖺𝗅𝗂𝗆𝖾𝗇𝗍𝖺𝗋𝖾 𝖼𝖺𝗅𝖽𝖾 ș𝗂 𝗋𝖾𝖼𝗂, 𝗁𝗋𝖺𝗇ă 𝗉𝖾𝗇𝗍𝗋𝗎 𝖼𝗈𝗉𝗂𝗂 ș𝗂 𝖻𝖾𝖻𝖾𝗅𝗎ș𝗂, 𝗉𝗋𝗈𝖽𝗎𝗌𝖾 𝖽𝖾 𝗂𝗀𝗂𝖾𝗇ă, 𝗉𝗋𝖾𝖼𝗎𝗆 ș𝗂 𝗌𝖾𝗋𝗏𝗂𝖼𝗂𝗂 𝖽𝖾 𝖺𝗌𝗂𝗌𝗍𝖾𝗇ță 𝗌𝗈𝖼𝗂𝖺𝗅ă ș𝗂 𝗆𝖾𝖽𝗂𝖼𝖺𝗅ă, asigurate de voluntari și ONG-uri, care sunt permanent alături de zecile, dacă nu sutele, de familii refugiate care sosesc în Capitală.
Personalul CFR SA, administratorul infrastructurii feroviare naționale, va lua în continuare toate măsurile necesare și va colabora permanent cu autoritățile locale și centrale pentru asigurarea condițiilor necesare fluxului crescut de refugiați, care staționează temporar sau tranzitează stațiile de cale ferată