Est News

O companie din Botoşani oferă 120 de locuri de muncă refugiaților ucraineni

O companie din Botoşani vine în sprijinul refugiaților din Ucraina și oferă 120 de locuri de muncă, a anunţat, vineri, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Botoşani. relatează Agerpres.

Potrivit sursei citate, societatea comercială Rifil SA, care deţine două capacităţi de producţie în municipiul Botoşani, oferă locuri de muncă în meseria de filator.

„Patronatul Confindustria România a transmis Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă lista societăţilor cu capital italian din România care vin în sprijinul refugiaţilor ucraineni, punând la dispoziţia acestora locuri de muncă. Oferta pentru judeţul Botoşani vine din partea societăţii comerciale Rifil SA care pune la dispoziţie 120 locuri de muncă în meseria de filator”, se arată într-un comunicat de presă semnat de directorul AJOFM, Anca Apăvăloaie.

Exit mobile version