Est News

Un șofer care s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice a provocat moartea unuia dintre pasagerii mașinii în care se aflau

Un tânăr de 24 de ani a murit după ce mașina în care se afla s-a răsturnat, în noaptea de joi spre vineri, pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Piatra-Neamţ, transmite Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu, a declarat că în accident au mai fost răniţi şoferul şi un alt pasager.

„Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un tânăr de 25 de ani, din Piatra-Neamţ, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu gardul unui imobil şi răsturnându-se pe cupola autovehiculului. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto şi a altor două persoane în vârstă de 24 de ani, respectiv 32 de ani, din Piatra-Neamţ, pasageri în autoturismul în cauză, care au fost preluaţi de echipajele medicale. Din păcate, la scurt timp după preluarea acestora, a fost anunţat decesul tânărului de 24 de ani”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Potrivit sursei citate, conducătorul auto avea o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Exit mobile version