Est News

Polițiștii vasluieni au însoțit nouă autocare cu refugiați din Ucraina în tabăra de la Huși

În ultimele 48 de ore, polițiștii vasluieni, din cadrul structurilor de poliție rutieră și ordine publică ale Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au acționat preventiv-reactiv, pe drumurile publice din județul Vaslui, în special pe cele din proximitatea punctului de trecere a frontierei Albița, pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică cât și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră.

Polițiștii continuă să ofere sprijin și  să însoțească din punctul de trecere a frontierei până la taberele special amenajate pentru refugiații din Ucraina, autovehiculele care tranzitează județul Vaslui. Astfel, în cursul zilele trecute, polițiștii au însoțit către taberele de refugiați din municipiul Huși, 9 autocare în care se aflau peste 360 de refugiați.

De asemenea, în cadrul activităților desfășurate de polițiștii rutieri, aceștia au continuat campania de prevenire a accidentelor rutiere și au împărțit pliante conducătorilor auto care cuprind o serie de recomandări. În cele mai multe cazuri, accidentele înregistrare în această perioadă au fost cauzate de oboseala în timpul conducerii. În acest context, vă rugăm să luați orice măsuri considerate necesare pentru a reduce oboseala.

Trebuie să vă odihniți periodic, să faceți pauze în timp ce conduceți după aproximativ 80 – 100 km și să beți cafea. Rugăm pasagerii din mașină să vorbească cu șoferul pentru ca acesta să nu adoarmă!

 

Exit mobile version