Primăria Municipiului Bârlad anunță că duminică, 20 martie, între orele 12.00-13.00 traficul auto va fi închis circulației rutiere pe Bulevardul Republicii (DE 581) – Piața Civică a orașului.
Decizia de sistare temporară a traficului rutier vine în contextul în care, la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza (amplasată în fața Palatului Comunal), se va derula un ceremonial militar și religios cu ocazia „Zilelor Alexandru Ioan Cuza, la Bârlad”.
Traficul auto va fi oprit pe tronsonul BCR – Hotel Moldova, cu deviere pe următoarele rute:
- Ruta 1: în vecinătatea BCR, pe străzile Constantin Hamangiu și Sculptor Marcel Guguianu (fostă Transilvaniei);
- Ruta 2: în vecinătatea Hotelului Moldova, pe strada Ștefan cel Mare;
- Ruta 3: în vecinătatea Primăriei Bârlad, pe străzile Vasile Lupu și 1 Decembrie.