Ca în fiecare an, Primăria Municipiului a organizat o serie de manifestări dedicate Domnitorului Unirii, Alexandru Ioan Cuza.
Aflate la cea de a 41-a ediție, Zilele „Alexandru Ioan Cuza” au debutat pe 19 martie cu Simpozionul Național „Alexandru Ioan Cuza – Reformator și Diplomat”, organizat în parteneriat de Primăria Municipiul Bârlad, Consiliul Local Bârlad și Societatea de Științe Istorice – Fliala Bârlad.
Simpozionul a fost găzduit de Sala „Alexandru Ioan Cuza” și i-a avut ca invitați pe profesorul universitar doctor Mihai Cojocariu, conferențiar universitar Cristian Ploscaru (ambii de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iași) și dr. Aurica Ichim, de la Muzeul Municipal ”„Regina Maria” Iași.
Profesor Oltea Rășcanu Gramaticu, președintele Filialei Bârlad a Societății de Științe Istorice, a fost gazda activității. Prezent pe tot parcursul lucrărilor simpozionului, primarul Municipiului Bârlad, av. Dumitru Boroș, a declarat: „Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru această activitate deosebită și foarte frumoasă pe care ați susțint-o astăzi, aici. Eu nu sunt un specialist în domeniu, însă susțin cu tărie că istoria trebuie analizată și promovată în spațiul public doar de specialiști. Știm cu toții că în ultimul timp, în spațiul public, apar tot felul de informații false, neverificate, care nu fac decât să denatureze istoria. Or, astfel de acțiuni ca cea de astăzi, sunt extrem de binevenite! Pentru noi, Alexandru Ioan Cuza este una dintre personalitățile istorice cele mai dragi și tocmai de aceea lucrăm acum la un proiect legat de reabilitarea Casei „Cuza”. În momentul de față, avem întomcită documentația pentru acest proiect, care a fost evaluat la aproximativ 4 milioane de lei. Suntem pe cale să identificăm și sursa de finanțare pentru a putea concretiza și acest proiect”.
Activitățile dedicate celui mai de seamă fiu al Bârladului au continuat și astăzi, cu un ceremonial militar și religios, susținut de un sobor de preoți condus de pr. Vasile Lăiu, Protopop al Bârladului, organizat la statuia Domnitoului, din centrul municipiului Bârlad. Alături de primarul Dumitru Boroș și viceprimarul Ana-Maria Vintilă, la eveniment au participat senatorul Iulian Bâca, subprefectul Doriun Apostu, comandanții Garnizoanei Bârlad, ai Poliției Municipale, ai Detașamentului de Jandarmi și ai Poliției Locale. De asemenea, actori ai Teatrului „Victor Ioan Popa” Bârlad au prezentat o scurtă scenetă din activitatea politică (24 ianuarie 1859) a lui Cuza, au avut loc depuneri de coroane iar garda de onoare a Garnizoanei Bârlad a încheiat activitatea cu o defilare.