După aproape 3 săptămâni, Ministerul Educației cedează în fața inevitabilului și în fața solicitărilor studenților: recunoașterea posibilității desfășurării activității didactice și în format online, chiar după ridicarea stării de alertă!
Ieri, ministerul educației a transmis o notă prin care a anunțat universitățile că va emite o Ordonanță de Urgență prin care va confirma posibilitatea desfășurării în continuare în modul online pe durata acestui an universitar.
Astfel cum ANOSR a repetat în nenumărate rânduri, și Curtea de Conturi a confirmat Ministerului Educației că OUG 99/2021 este în vigoare! Prin urmare, este apanajul comunităților universitare să stabilească dacă, conform circumstanțelor fiecărei universități și ale programelor de studii, vor continua activitățile didactice din acest an universitar în format fizic sau online. Ministerul Educației a stabilit ca termen 29.03.2022 ca universitățile să comunice ministerului modalitatea de desfășurare. ANOSR consideră acest termen ca fiind extrem de scurt și nerezonabil!
Având în vedere Ordonanța de Urgență ce va fi adoptată, este cu atât mai clar că universitățile care au decis trecerea la activități didactice față în față pe motive nefondate cum ar fi că legea (sau Ministerul Educației) ar impune această soluție, trebuie să reconsidere decizia și, în cadrul Senatelor, să stabilească pe baza unor argumente temeinice, de fond, dacă vor continua fizic sau online. Din acest punct de vedere, perspectiva studenților, cei care sunt principalii afectați de o decizie care să implice mutarea în centrele universitare, trebuie să fie esențială.
Se anunță că OUG prevede că ARACIS va stabili standarde de calitate pentru organizarea învățământului hibrid. Solicităm ca aceste standarde să fie aprobate cu celeritate. Considerăm că pentru desfășurarea activităților în mod online, până la aprobarea standardelor universitățile pot fructifica experiența acumulată pe perioara pandemiei.
Nu în ultimul rând, pe termen lung și după finalizarea acestui an universitar, propunem discuții în vederea stabilirii unui procent maxim de activități didactice care se pot desfășura în mediul online, în caz contrar putându-se genera excese.