Est News

38 de absolvenți ai Școlilor de Agenți de Poliție și-au început cariera de polițist în cadrul IPJ Vaslui

Corpul agenților de poliție, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean (IPJ) Vaslui, s-a mărit cu 38 de agenți de poliție, absolvenţi ai Școlii de Agenți de Poliţie ,,Vasile Lascăr” Câmpina (Prahova) și Școlii de Agenți de Poliţie ,,Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca (Cluj), promoția martie 2022, după ce aceștia au depus jurământul de credință.

În funcție de mediile obținute și de specializarea urmată în școlile de poliție, proaspeții absolvenți au fost repartizați pe funcțiile vacante disponibile, avându-se în vedere situația operativă înregistrată, precum și creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

Astfel, agenții de poliție urmează să-şi desfăşoare activitatea în structurile de ordine publică, investigații criminale și criminalistică, în cadrul subunităților Inspectoratului de Poliţie Județean Vaslui.

Până la terminarea perioadei de tutelă, proaspeții absolvenți vor beneficia de sprijinul colegilor cu experiență și vor fi implicați în rezolvarea problemelor comunității în mijlocul căreia își vor desfășura activitatea.

 

 

Exit mobile version