Echipajul puitorului de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu” a executat, luni, 28 martie, o misiune de intervenție pentru neutralizarea unei mine marine care se afla, în derivă, la o distanță de aproximativ 39 mile marine travers de Capu Midia.
După ce nava a ajuns la o distanță de siguranță față de mină, echipa de scafandri deminori (EOD) de la bordul navei s-a deplasat cu o ambarcațiune rapidă în apropierea acesteia, a identificat tipul de mină și a stabilit procedura de distrugere. Conform procedurii operaționale pentru astfel de situații, scafandrii EOD au montat pe mină o încărcătură explozivă, pe care au detonat-o de la distanță.
Puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu” își continuă misiunea de cercetare-supraveghere în zona de responsabilitate maritimă.
***
Mină marină, observată în largul Mării Negre, la 70 de kilometri travers de Capu Midia
Puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, având la bord o grupă de scafandri deminori (EOD – Explosive Ordnance Disposal), execută astăzi, 28 martie, o misiune de cercetare și intervenție într-un raion maritim situat la o distanță de aproximativ 39 mile marine (70-72 km), în largul Mării Negre, travers de Capu Midia, unde a fost semnalată o mină marină în derivă.
Mina a fost observată, în această dimineață, de pescadorul românesc „Olimpus 1”, al cărei comandant a informat autoritățile române, pe canalele oficiale, în jurul orei 08.10.
După primirea sesizării, șeful Statului Major al Forțelor Navale a ordonat executarea unei misiuni de cercetare și intervenție în raionul maritim în care a fost sesizată mina.
Nava militară a ieșit, la ora 08.20, din portul militar Constanța și, după ce va ajunge în raion, va acționa pentru neutralizarea acesteia.
Vom reveni cu detalii și imagini de pe timpul acestor operațiuni, după încheierea intervenției.