Est News

Peste 80 de polițiști vasluieni au fost avansaţi în grad, de Ziua Poliţiei Române

Cu prilejul sărbătoririi a 200 de ani de atestare documentară a Poliției Române, Vineri, 25 martie 2022, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, a fost organizată o sedinţă, în prezența colaboratorilor instituționali, reprezentanților sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională și reprezentanților administrației publice locale.

În acest context, 17 polițiști dintre care 2 ofițeri și 15 de agenți, au fost avansați în gradul profesional următor înaintea îndeplinirii stagiului minim, pentru merite și rezultate deosebite obținute în desfășurarea activității profesionale, iar peste 65 de polițiști au fost avansaţi în gradul profesional următor, la termen.

De Ziua Poliţiei Române nu au fost uitaţi nici poliţiştii sportivi, care au primit recompense pentru activităţile sportive desfăşurate. Au fost înmânate diplome și cupe sportivilor care au participat şi câştigat locuri pe podium, la concursurile de șah, minifotbal, tenis de masă, bowling și tir, susţinute în perioada anterioară acestei zile aniversare.

În semn de apreciere pentru profesionalismul și vocația cu care și-a îndeplinit misiunile încredințate, motivat de o puternică încredere în valorile umane atât de necesare desfășurării cu demnitate și onoare a profesiei de polițist, domnul agent-șef principal de poliție Nelu ALEXANDRU, din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Vaslui, a fost desemnat Polițistul de Onoare al Anului 2021.

 

Exit mobile version