Ministerul Apărării a precizat că nu este vorba de o aeronavă militară: „În legătură cu incidentul aviatic aflat în cercetare la Bacău, vă informez că NU este vorba despre o aeronavă militară”.
După aproape patru ore de căutări, ISU Bacău a transmis că epava nu a fost găsită, iar „căutările vor fi reluate când vor exista mai multe date”. La misiunile de căutare au participat 43 de lucrători ai MAI și 35 de voluntari (reprezentanți ai Direcției Silvice Bacău și ai Serviciilor Voluntare), dar și un elicopter din cadrul SMURD care a survolat zona până în jurul orei 20.00, după care s-a retras.
ISU Bacău a anunțat că s-a luat măsura alertării serviciilor pentru situaţii de urgenţă a comunelor Ungureni, Tamaş, Buhoci, Traian şi Gioseni, pentru a aloca forţe, în vederea efectuării de căutări pe arii extinse.
Vom reveni cu detalii.