Est News

Bani pentru SJU Vaslui! 500.000 de lei pentru achiziționarea de echipamente medicale

Consiliul Local (CL) Vaslui va aproba un proiect de hotărâre privind alocarea sumei de 500.000 de lei Spitalului Județean de Urgență (SJU), pentru achiziționarea de echipamente medicale. Este vorba despre instrumentar chirurgical și containere de sterilizare necesare Blocului Operator.

CL Vaslui a mai acordat un ajutor financiar în valoare de 500.000 de lei pentru unitatea de sănătate. Banii au fost alocați pentru realizarea de investiții, reparații, reabilitări în vederea îmbunătățirii serviciilor medicale prestate populației. Începând din anul 2014, CL Vaslui și SJU s-au asociat în vederea efectuării de investiții la imobilele în care unitatea de sănătate își desfășoară activitatea.

În ultimii ani, fondurile europene nerambursabile au transformat radical SJU Vaslui. Într-o primă fază, cele trei corpuri ale unității de sănătate au fost modernizate pe un proiect european în valoare de 71 milioane de lei. Ulterior, autoritățile locale au apelat la resursele europene pentru a finanța diferite obiective. În prezent, pe bani europeni, noul ambulatoriu din Vaslui este dotat cu aparatură performantă, iar UPU va fi extinsă. Populația este foarte mulțumită de cum arată spitalul, fiind conștientă că într-o zonă săracă cum e Vasluiul, fără fonduri europene nu s-ar fi făcut astfel de investiții.

„Cu acest ambulatoriu nou vom muta policlinica județeană în incinta spitalului. După finalizarea acestor investiții, la care se adaugă și construirea unui pavilion de zi, vom reamenaja curtea spitalului, vom construi căi de acces, parcări, spații de recreere pentru pacienți”, a precizat Ana Rinder, directorul SJU Vaslui.

(Dănuț CIOBANU)

Exit mobile version