Est News

Bătaie pe străzile unui sat din comuna Puiești! Poliția a reținut doi tineri

Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Iana, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au documentat și probat activitatea infracțională a doi bărbați, în vârstă de 22, respectiv 33 de ani, ambii din comuna Puiești, bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în data de 28 martie 2022, la ora 20:08, persoana vătămată, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din localitatea Lălești, comuna Puiești, în timp ce se afla într-un spațiu comercial din localitate, ar fi fost implicat într-o altercație fizică, cu un bărbat în vârstă de 33 de ani. Ulterior, în timp ce se deplasa spre domiciliu, bărbatul în vârstă de 39 de ani, ar fi fost lovit cu o sticlă în zona capului de către un bărbat în vârstă de 22 de ani, din aceeași localitate.

Ca urmare a agresiunilor, victima, bărbatul în vârstă de 39 de ani, a suferit vătămări corporale ce vor necesita 55 – 60 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

În data de 29 martie 2022, ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii au luat față de cei doi bărbați cercetați măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore. Astăzi, 30 martie 2022, aceștia urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbaților.

 

 

Exit mobile version