În deschiderea mesajului său, Volodimir Zelenski a prezentat un material video necenzurat cu civilii uciși de forțele rusești în orașul Bucea.
Principalele declarații ale președintelui Ucrainei:
- Denumirea Bucea va rămâne în istorie. Vedem oameni torturați, locuitorii din Bucea, oameni simpli, uciși, împușcați în spate, cu mâinile legate.
- Militarii ruși au torturat oameni. Credem că oamenii uciși sunt mult mai mulți decât ce am descoperit până acum. RIA Novosti, agenția de presă a Rusiei, a publicat un articol numit “Ce ar trebui să facă Rusia cu Ucraina”. Rusia dorește “de-ucrainizarea și dez-europenizarea Ucrainei”, afirmă că statul nostru trebuie șters.
- Vreau să mă înțelegeți corect. Ei nici măcar nu se ascund. Dacă noi nu ne apăram, ceea ce au făcut la Bucea făceau pe tot teritoriul Ucrainei. Avem informații că urmăreau studenți și profesori, activiști, oameni care aveau în case stema Ucrainei, și îi amenințau cu moartea.
- Nici acum, când lumea a văzut tot ce se întâmplă, nu se mai ascund.
- În 1989 și-a încheiat viața Nicolae Ceaușescu. Nu era o persoană adecvată să conducă, regimul nu era ceea ce trebuie, regimul era inadecvat. El, soția și anturajul său nu puteau fi convinși de nimic. La fel e acum în Rusia. Sacrifică milioane de vieți pentru a implementa idei nebunești.
- Rusia nu ascunde genocidul, comite orori precum cel de la Bucea.
- Stimați români, împreună trebuie să oprim acești oameni inadecvați, care doresc genocid în Europa. Ucraina nu este ultima țintă a rușilor. Vor să ocupe Nikolaev, Odesa – care este la un pas de Republica Moldova. Trebuie să apărăm securitatea în întreaga regiune a Dunării. Apărând libertatea Ucrainei, apărăm întreaga Europă.
- Au fost impuse sancțiuni, dar războiul durează deja de 40 de zile. Rusia trebuie privată de toate resursele, opriți tranzitul mărfurilor din și înspre Rusia, nu există alternative. E nevoie de și mai multe sancțiuni.
- Trebuie să ne gândim cine va câștiga în acest război, libertatea sau tirana? Azi am vorbit cu reprezentanții UE despre crimele comise în Ucraina. Sunt convins că România ne va susține, că va participa la refacerea Ucrainei după război. Puterea noastră internă e mare, dar avem nevoie de susținere pentru a ne reface țara.
- Mulțumesc tuturor românilor, mulțumesc pentru că ați primit refugiați. Sper ca Rusia să renunțe la război și oamenii să se poată întoarce acasă.
- Vreau să încep un dialog cu România pentru a permite protecția minorităților noastre naționale, a celei românești din Ucraina și a celei ucrainene din România, pentru că suntem parte a aceleiași familii europene.
- Glorie României! Glorie Ucrainei!
Înaintea lui Volodimir Zelenski, au vorbit Florin Cîțu și Marcel Ciolacu, președinții celor două camere ale Parlamentului.
Florin Cîțu:
- Domnule Zelenski, este o onoare să vă ascultăm astăzi. Sunteți un erou în toate statele care respectă principiile democratice.
- Masacrul de la Bucha nu trebuie să rămână nepedepsit. Prin faptul că ați mers la Bucea ați arătat că sunteți un lider adevărat.
- Vladimir Putin este un criminal. Rusia trebuie să fie izolată complet din punct de vedere economic.
Marcel Ciolacu:
- Ne alăturăm vocilor care exprimă sprijinul ferm pentru independența Ucrainei în granițele sale recunoscute internațional.
- Ultimele zile ne-au arătat imagini oribile. Autorii masacrelor trebuie aduși cât mai rapid în fața justiției.
- Cetățenii care fug din calea războiului vor găsi ocrotirea de care au nevoie în România.
Reamintim, președintele Ucrainei a susținut mai multe videoconferințe în fața parlamentarilor țărilor occidentale de la declanșarea războiului, pe 24 februarie. Volodimir Zelenski a vorbit până acum în fața unora dintre cele mai importante adunări legislative ale Europei, printre care Bundestag și Parlamentul Marii Britanii, dar și în fața Parlamentului European și a Congresului American. Aceasta din urmă este considerată și cea mai notabilă, Zelenski vorbind despre atacul de pe 11 septembrie 2001 și cel de la Pearl Harbour (1941).
De obicei, președintele ucrainean a mulțumit, în cadrul acestor discursuri, pentru ajutorul oferit refugiaților și pentru armamentul oferit militarilor ucraineni, dar a făcut apel și la sprijin din partea NATO pentru aviația țării sale.