Astăzi vi-l prezentăm pe doctorul Bâgu Lucian Cristinel, medic specialist neonatolog în cadrul secției de Neonatologie, un om echilibrat, curajos, optimist și preocupat permanent de cunoaștere. Este născut în Bârlad, are 30 de ani, căsătorit, și tată a doi copii minunați.
A terminat liceul la Colegiul Național “Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad, profilul matematică-informatică, și studiile universitare la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Transilvania Brașov. Ulterior a ales să urmeze rezidențiatul pe post cu centru de pregătire la Iași.
„Am terminat facultatea, am luat rezidențiatul și apoi a venit momentul alegerii. Cea mai mare atracție o aveam spre lucrul cu nou-născuții, deci neonatologie, dar în Brașov, unde locuiam atunci, nu aveam această opțiune, neexistând un coordonator pe un astfel de rezidențiat. Plecarea ar fi însemnat șansa mea spre o pregătire profesională excepțională în România, Maternitatea Cuza-Vodă fiind printre primele din țară.”
În viziunea domnului doctor, un bun profesionist este acel individ din societate care înțelege că trăim în era informației și că a fi eficient și profesionist înseamnă să studiezi continuu pentru domeniul de activitate în care lucrezi, și atunci toți ar fi profesioniști la locul de activitate.
La întrebarea de ce e atât de grozav să fii neonatolog și nu altceva, domnul doctor ne-a răspuns cu seninătate:
„În sala de naşteri principala noastra grijă este sănătatea şi siguranţa nou-născutului. Ne bucurăm oricând apare pe lume încă un omuleţ, dar imediat după primul plâns sau inainte, daca copilul are probleme, trecem la treabă. Pentru foarte mulţi oameni prima reacţie în faţa unui nou-născut este bucuria şi pentru noi la fel, însă pentru puţin timp, pentru că apoi trebuie să ne asigurăm că avem un bebe stabil. Ador să fiu neonatolog pentru că toţi începem viaţa aceasta prin naştere. Problemele care apar în momentul naşterii sunt vaste, prea puţini oameni cunosc munca pe care o ducem noi. Terapia intensivă neonatală nu este uşoară, dar merită. Merită să fii acolo când un nou-născut de 600-1000 de grame se naşte; fără noi el nu ar avea nicio şansă la viaţă.”
Mulțumim domnule doctor! Mult succes în cariera dumneavoastră!
PROGRAMARI ONLINE: https://programari.spital-barlad.ro/programari-online