Clipe de coșmar trăite de un elev în vârstă de 17 ani din judeţul Botoșani. Un băiat de la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Flămânzi, a ajuns direct din sala de clasă la spital cu arsuri pe o mare suprafaţă a corpului, după un gest inconştient.
Totul s-a petrecut luni după-amiază, la ultima oră de curs a clasei din care face parte copilul. Elevii erau la o oră de educaţie tehnologică, iar la un moment dat, profesoara, care este şi directoarea liceului, a ieşit din clasă, pentru a rezolva o problemă de ordin administrativ la nivelul liceului. La un moment dat, însă, s-a declanşat un adevărat haos în clasă şi pe hol, directoarea fiind avertizată de femeia de serviciu că unul dintre elevi luase foc în clasă.
„Am fost un pic ieşită în curtea şcolii, pentru că aveam de rezolvat un proiect de finanţare, era o problemă urgentă. Cât am fost ieşită la seră au venit directoarea adjunctă și agentul de pază, era liniște. La un moment dat mi-a zis femeia de serviciu să vin repede. Când am intrat, o parte dintre băieți fugiseră, iar apoi am văzut că unul era ars. După ce am chemat salvarea, am întrebat pe colegi ce s-a întâmplat și mi-au spus că el a făcut-o. Nu știu pe cine să cred, camere de supraveghere nu avem. Până să vină salvarea el striga mi-au dat foc, mi-au dat foc. Problema este că acest copil este cu CES (n.r., copiii cu nevoi educaționale speciale), are retard mintal, are multe probleme. Nu poți să-ți dai seama dacă realitatea lui are vreo treabă cu realitatea mediului înconjurător”, a spus profesoara Mihaela Ştefănucă (foto), directoarea liceului.
Colegii susțin că flama focului a fost produsă de sprayul cu care se curăță tabla
Copilul s-a dat cu acel spray de curățat tabla, care este inflamabil. Avea o brichetă în mână, iar colegii spun că au încercat să-i ia bricheta, timp în care s-a produs scânteia. Personal, m-am speriat foarte tare. Ceilalți colegi povesteau că în urmă cu o oră era cu bricheta și țigările la el”, a mai povestit directoarea.